Biserica a fost ridicata in memoria celor care s-au jertfit in 1877 pentru independenta Romaniei. Catedrala, a fost construita pe locul unei vechi bisericute intre anii 1900-1902, dupa planurile arhitectului francez Andre Lecomte de Nouy, care a imprumutat motive arhitectonice de la biserica manastirii Curtea de Arges.

Constructia monumentalei biserici a inceput in anul 1900 si a fost executata de inginerul Dimitrie Maimarolu, cel care a ridicat in Bucuresti cladirea Palatului Mitropoliei si cea a Cercului Militar. Stilul arhitectonic al constructiei este combinat, turlele din fata fiind in stil baroc iar in rest stilul fiind bizantin. Modelul pentru constructia catedralei a fost biserica manastirii Curtea de Arges, ctitoria lui Neagoe Basarab. Constructia a fost terminata destul de repede, in anul 1905. Marele istoric roman, Nicolae Iorga, o considera a 3-a din tara prin valoarea si frumusetea ei, dupa cea de la Curtea de Arges si Manastirea Trei Ierarhi din Iasi.

Acoperisul este integral din tabla de arama, iar pictura interioara este executata in ulei pe gled de ghips, bine finisat. Mobilierul din stejar masiv si vitraliile au fost executate in tara. Printre obiectele valoroase pot fi amintite un candelabru cu sapte brate, confectionat din aliaj de argint, icoane incarcate cu argint de la vechea biserica, precum si altele mai noi, provenite din donatii particulare. Se remarca armonia intre toate piesele: de la mozaic la pictura, sculptura in lemn, in zinc si bronz ori in piatra si chiar ornamentatiile exterioare de la streasina si de la turle.

Patronul bisericii a ramas Sf. Haralambie, care este si patron al orasului Turnu Magurele. Ziua Sf. Haralambie este 10 februarie, ziua in care in anul 1829, vechea cetate Turnu a fost eliberata de armatele ruso-romane in timpul razboiului Crimeii, care a opus Imperiul Tarist fortelor Imperiului Otoman.

Sfântului Haralambie, apărătorul problemelor medicale, îi sunt închinate în ţara noastră mai multe biserici, ca urmare a evlaviei oamenilor faţă de el şi ca o consecinţă a marilor epidemii care au înfricoşat Ţările Române de mai multe ori în istoria lor. În Bucureşti, Galaţi, Iaşi, Turnu Măgurele există sfinte lăcaşuri cu hramul Sfântului Haralambie. În ceea ce priveşte moaştele, avem, de asemenea, părticele atât în Capitală, cât şi în alte biserici din România.

Alegerea acestui sfant de către unele lăcaşuri sfinte este legată direct de imprejurările generate de „ciuma lui Caragea“, din 1813, dar şi de foametea din vremea lui Alexandru Constantin Moruzi, din 1795. Oamenii s-au îndreptat în situaţiile limită spre ajutorul lui Dumnezeu, dar şi-au luat de multe ori intermediari care au avut, de-a lungul vremii, câte o „specializare“. Sfântul Haralambie o are pe aceasta, a apărării de ciumă şi de foamete. Confirmarea o găsim în cuvintele Acatistului către sfânt care sună astfel: „Bucură-te, izbăvitorule de ciumă şi de foamete!“. În iconografia ortodoxă bizantină, sfântul haralambie este reprezentat ca un preot, iar în cea rusească sub chip de ierarh. Există, de asemenea, icoane în care sfântul are sub picioare un schelet sau o figură urâtă, înfricoşătoare, reprezentând ciuma. Personajul malefic este arătat în lanţuri, ca semn al neputinţei în faţa sfântului.